Home Bloguri Povești și gânduri Avatar Ariss: Evadarea

Avatar Ariss: Evadarea

7 min read
0
7
29
Avatar Ariss

În sinea mea… Cuvintele care erau pregătite să le pronunțe mama, aveau o altă formă. Trebuiau să fie blânde și încurajatoare, un adevarat spectacol al vorbelor, însă au fost pregătite să-mi zdrobească orice rază de lumină din suflet, chiar în acea zi.

– Nu-mi vine să cred!!!.. Fiica mea să-mi ascundă adevărul….este de neimaginat!, zise mama cu o privire fixată înspre mine… Parcă vroia să-mi otrăvească sufletul doar cu o scânteie de furie.

 – Te rog, Naila, nu țipa la fată… Eu i-am dat biletul!, luându-mi mătușa apărarea în fața mamei.

– Ai dreptate! Ce a fost în capul meu… Tuu ești vinovată pentru tot ce se întâmplă… Pentru trecutul ce nu-l lași uitării și viitorul pe care-l perturbezi cu chestii bazate pe niște legende!!!, adresându-se mama surorii sale.

– Știi foarte bine ce trebuie să se întample… Nu poți s-o ții departe de destinul ei, zise matușa, pe un ton grav.

– Ba pot… Și o voi face…, îi răspunde nervoasă mama, care mă apucă de mână, îmi scoate biletul din buzunar și mă forțează să merg în camera mea. Un covor de confuzie se așternuse în mintea mea. Mă împinge în cameră, trântind ușa în urma mea încuind-o. Această situație mi-a creat o stare de neliniște și teamă. Nu mai văzusem latura asta a mamei niciodată.

Acum, după câteva clipe în care m-am liniștit și mi-am șters lacrimile, încercam să găsesc logica cuvintelor spuse de matușa May și mama. Nu înțelesesem prea mult, dar sigur mă regăseam în acel măcel al poveștii.

Trecuse câteva ore de când mă aflam în acea încăpere, iar festivalul se apropia cu pași repezi. Timpul mi se scurgea tot mai repede și nu putem găsi o cale de ieșire din casă. Am încercat orice…..orice să deschid acea ușă blestemată. Când speranța o credeam străină, îmi aud numele pronunțat tare, venind de la geamul camerei. Erau Daia și Dumzu….

– Cât mă bucur să vă văd fețele deprimate!, le zic eu cu un pic de umor, încercând să ies din atmosfera tristă a lucrurilor.

– Ce tot faci… Credeam că mergi la festival, îmi spune Daia, nelamurită de ce se întâmplă.

– Mama m-a încuiat în cameră, le spun diseperată și puțin înfometată.

 – Nu-ți face griji, te vom scoate noi de acolo!!!, îmi zice încrezătoare, Daia, făcându-mă să-mi recapăt speranța.

 – Ariss, strânge toate păturile și cearșafurile din cameră și leagă-le între ele, apoi dă-le drumul pe fereastră.

– Cum?! Nu sunt cascadoare, îmi voi rupe gâtul…

– FĂ CE-ȚI SPUN!!!, îmi ordonă Dumzu pe un ton agresiv.

– OK… Așteptați!…. Înodând păturile și aruncându-le pe fereastră, îmi asiguram libertatea. Mă simțeam extraordinar… Puteam simții cum adrelalina mi se scurgea prin vene și sufletu-mi era mangâiat de aerul îmbietor și blând, deoarece mirosea a plăcintă… Cred că doamna Owu gătea pentru ofrandă în cinstea spiritelor…. Așa era tradiția.

Revenind, chiar mă bucuram că picioarele-mi goale atingeau țărâna aspră și fierbinte, după o zi de arșită.

– Care-i planul?… Stiți voi… Cel care ne va strecura la festival..?!, zise disperat Dumzu, încercând să rezolve situația.

– Să ne furișăm?? Nu cred că-i o idee bună, zice Daia.

– Haii Daia… Dumzu are dreptate.. Trebuie măcar să încercăm.

– Uitați ce vom face…, le spun eu… Ne vom costuma în mascote. Vom fura hainele unor acrobați… Și, uite așa, vom intra la „Convergența Armoniei”.

– Aaa… dar mai este o singură problemă, ne avertiza Daia. Cum vom trece de marile porți ale zidului fără bilet?… Dacă ne prind gardieni, suntem ca și morți!

Va urma

Load More Related Articles
Load More In Povești și gânduri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.