Home Bloguri Povești și gânduri Avatar Ariss: Marile întrebări

Avatar Ariss: Marile întrebări

11 min read
0
7
35
Avatar Ariss

Drumul spre casă a fost unul lung și greu. Parcă mergeam de-o veșnicie, iar locuința noastră se îndepărta pe măsură ce tensiunea dintre mine și mama începea să crească. Când mă uitam la ea, parcă fața ei începuse să semene precum o roșie, mare și zemoasă. Glumesc….. Dar… Chiar luase puțin înfățișarea unei roșii….. Roșie care era gata sa-mi smulgă părul din cap, la propriu. Nici una dintre noi nu-și găsea cuvintele potrivite pentru o discuție, iar restul din familie, tata mătușa și unchiul meu, aveau o față abătută.

Să fi făcut cea mai mare greșeală din viața mea. Dacă n-o să le mai recapăt încrederea niciodată și voi muri singură, cu excepția celor 20 de pisici, care m-au ajutat să nu-mi pierd mințile de tot.

Nu pot trăi așa..!!! Trebuie să le explic ce s-a întâmplat.

– Mamă… Te rog vorbește cu mine!, îi spun eu cu o mare părere de rău. N-am vrut să fac ceva care să te supere… Sincer!!!

Nimeni nu-mi acordase atenție în acel moment. Nu puteau să mă privească, de rușinea pe care le-o inspiram.

Văzând că nu am nicio șansă să-i fac să-mi vorbească, m-am oprit din mers, așezându-mă pe pietrișul dureros și aspru. Mă simțeam singură, că nu aparțin acestei lumi.

În acele clipe de disperare, iau poziția unui ghemotoc de praf și încep să bocesc. Lacrimile-mi curgeau ca niște șiroaie de apă. Speranța îmi era zdrobită din cauza abandonului.

Atunci când credeam că totul s-a terminat, mătușa mea îmi apare în față, alături de prietenii mei. Se apropie și mă îmbrățișează cu toată forța lor.

– Draga mea….. Nu te vom părăsi niciodată, indiferent de situație, îmi vorbește mătușa, astfel încât să-mi găsesc liniștea sufletească.

Dumzu și Daia procedează la fel, spunându-mi că vor fii mereu alături de mine. Acele cuvinte m-au întărit și m-au făcut să mă ridic și să merg mai departe, în ciuda obstacolelor.

Restul drumului l-am parcurs separați, în tabere diferite. Eu, mătușa May, Daia și Dumzu, iar mama a fost împreună cu tata și unchiul Padro.

În acea seară, nu s-au mai adresat cuvinte, mergând fiecare la culcare și așteptând ziua următoare.

Dis-de-dimineață, după ce m-am trezit dintr-un somn adânc și greu, singurul meu gând era la seara trecută. Încercam să găsesc tot felul de răspunsuri, dar era imposibil. Doar eu știam ce se întâmplase în portal. Nu puteam să țin acel eveniment doar pentru mine. Trebuia să vorbesc cu cineva, dar cu cine?!…. Ai mei m-ar omorî dacă le-aș spune asta, așa că prietenii sunt calea mea de scăpare întotdeauna.

M-am ridicat din pat, am trântit câteva haine pe mine și am coborât la masă. Toți membrii familiei erau acolo. Mă îndrept către masă ușor și temător. Inima îmi bătea atât de tare, încât am crezut că-mi va ieși din piept. Am luat loc pe scaunul meu multicolor. De ce spun asta?!… Pentru că era pictat în 100 de mii, de nuanțe de vopsea.

Mă plictisesc destul de repede, așa că trebuie să fac ceva cu timpul meu, indiferent că îmi transform scaunul într-un clovn sau intru într-un portal magic și devin o ciudățenie a naturii…. Să fim serioși.!

Era așa de liniște! Toată lumea era concentrată la ce se afla în farfuriile lor, evitând contactul vizual. Mi-am întins mâna către masă să-mi iau ceva de mâncare. În timp ce mâncam, o voce s-a trezit din amorțeala îmbufnării. Era mătușa May.

– Ar trebui sa discutăm despre seara trecută, ca o familie, nu să ne prefacem că nimic nu s-a întâmplat!, spune ea pe un ton justițiar.

– Nu avem ce vorbi… Nimic nu s-a întâmplat!, spune mama complet relaxată.

– Naila… Te rog… Hai să purtăm o discuție civilizată și să clarificăm lucrurile, a spun mătușa încrezătoare, sperând ca sora sa să coopereze.

Mătușa văzând că nu are nicio șansă să găsească un punct comun și să ne rezolvăm problemele, a lăsat totul baltă.

Eu vedeam lucrurile complet altfel, așa că m-am ridicat de la masă, hotărând să-mi fac ordine în gânduri în altă parte. În momentul când am ieșit pe ușă, am auzit-o pe mama spunând ,, Ariss, stai!”, dar eu nu m-am întors, continuându-mi drumul.

Afară era așa de plăcut. Soarele strălucea, păsărelele cântau… Chiar am crezut că acea zi poate decurge relativ bine, până când o mulțime de oameni își ațintesc privirile asupra mea. Știam la ce se gândesc… ,,Este fata care a ieșit din portal”. Da… Eu eram și mă simțeam inconfortabil în prezența lor, dar am încercat să-i ignor…. Și a funcționat. Nimeni nu-mi mai acorda atenție.

Mergând pe stradă, cu un picior aproape într-o alta dimensiune, observ două persoane care se holbează intens la mine. Ceva îmi părea cunoscut. Am încercat să mă apropii…

Într-o secundă au dispărut!.. Zici că erau niște ninja care apăreau și dispăreau într-o fracțiune de secundă. După câteva clipe de confuzie, mi-au apărut în spatele meu. Am tresărit, întorcând-mă către ei. Arătau de vârsta mea…

– Îmi păreți cunoscuți… Sunteți cei care m-au ajutat să scap de la festival? , întreb eu entuziasmată.

– Eu sunt Marzo…, iar ea este Evelin, îmi răspunde băiatul misterios.

– Mă bucur că am făcut cunoștință în sfârșit, dar…. De ce mă tot urmăriți, de parcă ați știi ceva despre mine… Ceva ce nici eu nu știu?!

Va urma

Load More Related Articles
Load More In Povești și gânduri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.